Proiect arheologic: Parcul Brukenthal din Avrig
În prima parte a lunii octombrie 2005 s-a realizat o săpătură arheologică restrânsă în Parcul Palatului Brukenthal din Avrig, cu scopul de a identifica structurile originale ale parcului baroc, precum: alei dispărute sau modificate, marginea lacului, eventuale amenajări legate de o fântână etc.
Parcul a fost amenajat în ultima parte a secolului al XVIII-lea, suferind apoi extinderi succesive şi re-amenajări, a căror cronologie absolută nu este stabilită. Rămas în paragină în anii comunismului, complexul s-a conservat totuşi aproape intact, toate componentele sale de bază fiind recognoscibile. În prezent se află în administraţia Fundaţiei Brukenthal, care a organizat o suită de cercetări în vederea unei reabilitări complexe. Programul de cercetare este coordonat, cu competenţă şi profesionalism, de arh. Cornelia Feyer.
În acest context s-au derulat şi sondajele arheologice, asistate de Angel Istrate şi Radu Lupescu. S-a stabilit că partea cea mai folosită a parcului (şi desigur cea mai veche) se află în interiorul incintei înconjurate cu zid (cu aleea principală şi fântâna mare).
Organizarea şantierului a fost sprijinită logistic de Asociaţia culturală Hieronymus. La sondaje au participat de asemenea voluntari din Olanda coordonaţi de George Ciotlauş.